Polițiștii de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina au desfăşurat, în cursul zilei de 29 iunie a.c., o acţiune pentru combaterea contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. În jurul orei 06.30, polițiștii au descoperit, la aproximativ 700 de metri de linia de frontieră spre interior, pe direcţia localităţii Costileva, 24 de colete cu țigări, ascunse în vegetaţia înaltă.

În scurt timp au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

Toate coletele au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 11.980 pachete, în valoare de 140.166 lei.

Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, dar şi trecere ilegală a frontierei de stat, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentAccident între un microbuz și un autoturism plin cu ţigări de contrabandă, urmărit în trafic de poliţiştii de frontieră
Articolul următorSediul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei a fost modernizat