O tânără de 25 de ani din comuna Dornești a fost reținută pentru 24 de ore după ce a furat bani și bijuterii dintr-un apartament din Rădăuți.
Biroul Investigații Criminale a obținut mai multe date și informații cu privire la persoane de etnie romă din cătunul de romi din comuna Dornești, care ar fi autorii unor furturi din locuință comise prin împrietenire pe raza municipiului Rădăuți, victime fiind persoane vârstnice.
Astfel, cu autorizarea instanței de judecată, joi dimineață a fost pus în executare mandatul de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor în cauză, pe raza comunei Dornești. În urma perchezițiilor a fost identificată o tânără de 25 de ani, din comuna Dornești, iar în urma documentării activității infracționale a acesteia, i s-a reținut în sarcina sa comiterea unui furt de bani și bijuterii din locuința unei femei în vârstă de 90 de ani. Potrivit polițiștilor furtul a fost comis în perioada 10-17 ianuarie, dintr-un apartament din municipiul Rădăuți.
Hoața a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt calificat”.