Un tânăr în vârstă de 20 de ani din satul Dragoșa, comuna Frumosu, a ajuns la Spitalul Județean Suceava prezentând o plagă împușcată în regiunea lombară. Acesta a fost împușcat de polițiști.

Incidentul a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce tânărul se afla într-un autoturism împreună cu alți cinci prieteni.

Un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, în timp ce executa serviciul de supraveghere a traficului rutier pe DJ 176, pe raza comunei Frumosu, a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism VW Golf, ce se deplasa în zig-zag.

Șoferul nu s-a conformat, așa că agenții au plecat în urmărirea autoturismului respectiv pe o distanță de aproximativ patru kilometri, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Autoturismul urmărit a părăsit DJ 176 continuându-și deplasarea pe Pârâul Frumosu, unde polițiștii au solicitat conducătorului auto, prin mijloacele acustice din dotarea autospecialei de serviciu, să oprească întrucât în caz contrar se va face uz de armă, însă acesta și-a continuat deplasarea.

Unul din agentii de poliție a efectuat foc de avertisment în plan vertical după care spre cauciucurile autoturismul urmărit, reușindu-se într-un  final oprirea acestuia.

Cu ocazia legitimării persoanei care a condus autoturismul respectiv s-a constatat că este vorba despre un tânăr de 18 ani, din comuna Frumosu. În autoturismul condus de acesta erau cinci pasageri, iar unul dintre ei, un tânăr de 20 de ani, a fost rănit de un glonț tras de polițist.

La fața locului a ajuns un echipaj medical și victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava. Aceasta a fot operată de urgență, fiindu-i extras glonțul. Tânărul a rămas internat în unitatea spitalicească, având nevoie între 25 și 30 de zile de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, oamenii legii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere.

Tânărul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile și s-a ales cu dosar penal.

Articolul precedentStrănepotul lui Bram Stoker, pe urmele lui Dracula, în Munții Călimani
Articolul următorPanică în centrul Sucevei. Un individ a atacat cu un cuțit un polițist aflat în timpul liber