Un tânăr de 19 ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan. 

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni – Biroul Investigații Criminale și Compartimentul Criminalistic patrulau pe raza municipiului Fălticeni, strada Sucevei, au observat că în parcarea unei stații de alimentare cu carburanți circula haotic un autoturism.

Polițiștii s-au deplasat către autovehiculul respectiv, care a oprit în parcarea stației peco, în vederea legitimării persoanelor din interiorul acestuia.

În autoturismul respectiv se afla doar conducătorul auto, un tânăr de 19 ani, din comuna Horodniceni.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni – Compartimentul Rutier, pentru testarea acestuia cu aparatul alcooltest. În urma testării aerului expirat, aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentIncendiu violent la două case din cartierul Ițcani VIDEO
Articolul următorMinistrul Sănătății, Nelu Tătaru, anuntă o testare a populației la nivel național, după data de 1 iunie