Potrivit polițiștilor, șoferul vinovat de producerea accidentului era beat.

Vineri seară, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe raza comunei Dornești s-a produs o tamponare, iar conducătorului auto vinovat a părăsit locul accidentului.

Oamenii legii deplasați la fața locului au identificat autoturismul implicat în eveniment și pe conducătoarea auto, care împreună cu pasagerul din vehicul au declarat faptul că, în timp ce se deplasau regulamentar pe DN 17A din comuna Dornești, au fost implicați într-o tamponare cu un alt autoturism al cărui conducător auto nu a oprit, continuându-și deplasarea.

În urma activităților operative întreprinse, polițiștii au reușit identificarea proprietarul autoturismului implicat în tamponare, ca fiind un localnic de 60 de ani, la domiciliul căruia a fost găsit și autoturismul implicat în eveniment, ce prezenta avarii.

Cu ocazia audierilor, bărbatul a recunoscut faptul că, a fost implicat într-un incident rutier, dar întrucât nu i s-a părut grav, s-a deplasat la domiciliu.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto de 60 de ani să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Articolul precedentUn șofer a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un zid de beton
Articolul următorUn bărbat din municipiul Suceava a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost bătut în plină stradă