Un deținut încarcerat în Penitenciarul Botoșani a fost găsit mort în celulă. Descoperirea a fost făcută luni dimineață de către personalul unității de detenție. 

Sinucigașul este un bărbat de 46 de ani, din localitatea Mănăstirea Humorului, care era încarcerat în Penitenciarul din Botoșani, după ce și-a înjunghiat mortal fratele chiar în Vinerea Mare.

Personalul medical al Penitenciarului Botoșani a intervenit pentru resuscitarea acesteia, concomitent fiind solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță, prin serviciul unic de urgență 112. În ciuda eforturilor depuse, decesul a fost declarat la ora 07.35.

„În conformitate cu procedurile legale, administrația locului de deținere a procedat la informarea: familiei persoanei decedate, judecătorului de supraveghere, precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani”, au precizat reprezentanții ANP.

Sursa: Realitatea de Botosani

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentElevii ar putea veni la școală prin rotație, din septembrie
Articolul următorUn bărbat din Stroiești a fost găsit mort pe stradă