Sucevenii sunt așteptați să afle ce înseamnă „prea mult” alcool la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool.
România este pe locul 8 în Regiunea Europeană și pe locul 9 în lume la consumul de alcool pe cap de locuitor, cu 12,6 litri de alcool pur/locuitor/an, peste media Uniunii Europeane de 9,8 l, potrivit ultimului raport global al Organizației Mondiale a Sănătății din 2018.
Miercuri, 5 iunie, Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății organizează împreună cu Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava, Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, cel mai amplu proiect de testare și prevenire a consumului riscant de alcool din țară.
Locuitorii județului Suceava sunt așteptați în unul dintre centrele locale să se alăture românilor din toată țara și să își evalueze, în doar cinci minute, nivelul de consum de alcool, prin aplicarea chestionarului AUDIT, alcătuit din zece întrebări scurte.
Astfel, Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool își propune să le ofere celor care se confruntă cu un consum riscant îndrumarea necesară pentru a evita viitoare probleme de sănătate, să permită o înțelegere mai clară a fenomenului consumului problematic de alcool existent la nivel național, precum și colectarea de date utile dezvoltării unor programe de prevenire eficiente.
„Suntem tentați să asociem consumul riscant de alcool cu problemele severe legate de abuz și dependență. Totuși problemele mari de mâine încep cu problemele mici de azi și, dacă reușim să depistăm problemele mici azi, putem să prevenim agravarea lor. Chestionarul AUDIT cuprinde zece întrebări scurte, iar scorul obținut pe baza răspunsurilor îi indică respondentului dacă felul în care consumă alcool îi afectează sau nu sănătatea. Astfel, îndemnăm oamenii care consumă alcool, indiferent de cantitate sau de frecvență, să afle ce scor obțin, pentru a se cunoaște mai bine, pentru a afla din timp dacă se află sau nu într-o categorie de risc și pentru a beneficia de informații suplimentare despre cum să își protejeze sănătatea”, a declarat Dr. Eugen Hriscu, psihiatru și psihoterapeut cu experiență în adicții, Directorul științific al ALIAT.
Chestionarul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant. Cu ajutorul acestuia, participanții la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool vor putea, în doar cinci minute, răspunzând la zece întrebări scurte, să își evalueze consumul de alcool și să evite astfel problemele de sănătate viitoare, cauzate de un consum dăunător. Harta locațiilor din țară în care se află centrele de testare poate fi accesată pe HYPERLINK „http://www.ziuaaudit.ro/”www.ziuaaudit.ro.
Evenimentul este derulat în cadrul campaniei Luna Națională a Informării despre Efectele Consumului de Alcool care va fi organizată de Ministerul Sănătății și se va desfășura pe tot parcursul lunii iunie, sub coordonarea locală a Direcției de Sănătate Publică Județene Suceava.
Harta locațiilor în care se află centrele de testare se actualizează constant și poate fi accesată pe HYPERLINK „http://www.ziuaaudit.ro/”www.ziuaaudit.ro.