Un tânăr de 19 ani, a murit electrocutat pe un stâlp dintr-un parc din Liteni

Un tânăr de 19 ani, a murit electrocutat pe un stâlp dintr-un parc din Liteni
Odată urcat pe stâlpul respectiv, când a ajuns în apropierea transformatorului, s-a format un arc electric care l-a electrocutat pe tânăr.
Un tânăr de 19 ani, din Liteni, a murit în noaptea de miercuri spre joi, după ce s-a electrocutat când s-a urcat pe un stâlp pe care se află montat un transformator.
Poliţia din Liteni a fost sesizată prin 112, joi, la ora 1:30, de un tânăr, că un prieten de-al său în vârstă, de 19 ani, s-a electrocutat pe un stâlp aflat în incinta parcului oraşului Liteni, scrie presa locală.
Potrivit declaraţiilor martorului, tânărul de 19 ani s-a urcat pe un stâlp al reţelei de electricitate, pe care se află montat un transformator cu intensitate electrică foarte ridicată.
Odată urcat pe stâlpul respectiv, când a ajuns în apropierea transformatorului, s-a format un arc electric care l-a electrocutat pe tânăr.
La faţa locului au intervenit lucrători din cadrul E.ON, care au întrerupt curentul, pentru a se putea interveni în siguranţă. Totodată, la faţa locului au intervenit şi echipajul de pompieri voluntari Liteni, o ambulanţă din cadrul Spitalului Judeţean Suceava şi un echipaj SMURD din cadrul ISU Fălticeni.
Tânărul a fost dat jos de pe stâlpul pe care se afla. După aplicarea a mai multe manevre de resuscitare, el nu a mai putut fi readus la viaţă, motiv pentru care s-a constatat decesul.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











