Un proxenet din județul Vaslui, ridicat de mascați după ce a exploatat sexual o tânără în Suceava
Un proxenet din județul Vaslui, ridicat de mascați după ce a exploatat sexual o tânără în Suceava
În urma percheziției efectuate au fost depistate și ridicate, în vederea cercetării, mai multe bunuri, printre care telefoane mobile, o tabletă, 8.000 lei și 250 euro.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești au probat activitatea infracționașă a unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, din orașul Negrești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
În cursul zilei de ieri, 28 august 2022, polițiștii formațiunii de investigații criminale, din cadrul Poliției Orașului Negrești, sprijiniți de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, pe raza municipiului Suceava, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.
Din cercetările efectuate de către polițiștii Formațiunii de Investigații Criminale Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, a reieșit faptul că, în perioada septembrie 2021 – până în prezent, bărbatul cercetat ar fi racolat o tânără de 23 de ani, din orașul Negrești, și ar fi determinat-o să practice prostituția, în folosul său, pe raza municipiului Suceava.
În urma percheziției efectuate au fost depistate și ridicate, în vederea cercetării, mai multe bunuri, printre care telefoane mobile, o tabletă, 8.000 lei și 250 euro.
În cursul zilei de ieri, 28 august 2022, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat față de bărbat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Astăzi, 29 august 2022, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











