Un mort și doi răniți, este bilanțul unui accident rutier produs la Vicovu de Sus

Un mort și doi răniți, este bilanțul unui accident rutier produs la Vicovu de Sus
În urma coliziunii dintre două autovehicule, o persoană a rămas încarcerată într-una dintre maşini.
O persoană a decedat, iar două au fost rănite într-un grav accident rutier produs, miercuri, pe raza oraşului Vicovu de Sus, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
În urma coliziunii dintre două autovehicule, o persoană a rămas încarcerată într-una dintre maşini.
Persoana încarcerată, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a fost extras din autovehicul de către pompierii militari şi predat echipajelor medicale şi paramedicale aflate la faţa locului, informează Agerpres.
Victima era în stop cardio-respirator, i-au fost aplicate manevre de resuscitare, dar fără răspuns, fiind declarat decesul.
Alte două persoane implicate în evenimentul rutier, conştiente şi cooperante, au fost monitorizate la faţa locului de echipele de intervenţie.
La eveniment au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenţie Vicovu de Sus cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, iar în sprijinul acestora au ajuns şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











