Acesta vrea organizarea altor pelerinaje în oraș și județ.
Primarul municipiului Suceava, Ioan Lungu, a declarat, în ședința anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, că există "statistici, mărturii ale oamenilor care s-au vindecat sau a căror stare s-a îmbunătățit ca urmare a trecerii cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor sau prin apropiere".
Primarul a cerut reprezentanților Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților să mai facă astfel de pelerinaje.
Primarul municipiului Suceava, Ioan Lungu, a participat recent la ședința anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, unde a subliniat impactul procesiunilor cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, fiind vizibilă reducerea numărului de îmbolnăviri în această perioadă de pandemie.
"Avem statistici, mărturii ale oamenilor care s-au vindecat sau a căror stare s-a îmbunătățit ca urmare a trecerii cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor sau prin apropiere", a declarat Lungu.
Acesta vrea organizarea altor pelerinaje în oraș și județ.
"Nu știm cum vor evolua lucrurile, dar, în măsura în care va fi nevoie, vom apela la dumneavoastră, să mai facem un pelerinaj cu Sfântul prin oraș și prin județ", a cerut primarul municipiului Suceava.
Sursa: Realitatea de Suceava