GUVERNUL PREGĂTEȘTE FUNERALIILE DE STAT PENTRU ION ILIESCU, AFLAT ÎN STARE CRITICĂ LA ATI

GUVERNUL PREGĂTEȘTE FUNERALIILE DE STAT PENTRU ION ILIESCU, AFLAT ÎN STARE CRITICĂ LA ATI
Ion Iliescu, fostul președinte al României, este în stare critică la Terapie Intensivă, la Spitalul SRI din Capitală, unde este internat de două luni.
Ion Iliescu, fostul președinte al României, este în stare critică la Terapie Intensivă, la Spitalul SRI din Capitală, unde este internat de două luni. Potrivit medicilor, Iliescu respiră doar cu ajutorul aparatelor, iar organele sale cedează rând pe rând.
Guvernul a început pregătirile pentru funeraliile de stat, iar luni a fost convocat comitetul special, într-o ședință desfășurată la Palatul Cotroceni. Coordonarea este asigurată de șeful cancelariei, Mihai Jurca, însă din comitet fac parte și reprezentanți ai Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, Ministerului de Externe, SGG și Administrației Prezidențiale, conform Antena 3.
Acesta ar fi primul astfel de demers postdecembrist, pentru un fost șef de stat. Surse guvernamentale susțin că a fost deja stabilit un desfășurător detaliat, astfel încât fiecare instituție implicată să acționeze rapid, în baza unor responsabilități clare. În caz de deces, se pot declara o zi de doliu național și trei zile de funeralii de stat, însă programul exact va fi discutat cu familia fostului președinte, care are ultimul cuvânt.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











