VIDEO Primarul Sucevei, Ion Lungu, a votat, sâmbătă dimineață, la referendumul pentru modificarea Constituției

40623
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a votat încă de sâmbătă dimineață la referendumul național pentru modificarea Constituției.
Un susținător declarat al familiei tradiționale, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat încă de sâmbătă dimineață la referendumul național pentru modificarea Constituției. Edilul a votat la secția amenajată în incinta Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava. Ion Lungu a venit la vot împreună cu soția lui, Luminița.„Susțin acest referendum. Am spus că voi participa la referendum, am venit astăzi aici. Am votat cu „DA” pentru modificarea articolului 48 din Constituție în care să se spună foarte clar și fără interpretări că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie. Mi se pare corect ca în legea supremă a României să fie prevăzut acest lucru. Prin votul meu de astăzi vreau să ccred că am contribuit la apărarea valorilor creștine, la păstrarea familiei așa cum a fost ea dată de Dumnezeu: un bărbat și o femeie. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat primarul Ion Lungu.Pe listele electorale permanente din județul Suceava se află înscrise 601.417 de persoane, dintre care 553.669 dețin cărți de identitate. În mediul urban sunt înscriși 271.879 de alegători. În mediul rural listele elctorale conțin 329.584 de persoane.În cele 114 unități administrativ-teritoriale din județul Suceava sunt amenajate 558 de secții de votare, cu trei în plus față de ultimul scrutin.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











