Un tânăr de 19 ani din comuna Dumbrăveni s-a răsturnat cu motocicleta în timp ce era urmărit de polițiști. Acesta nu deține permis de conducere pentru categoria "A".
Joi noapte, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că, mai mulți motocicliști tulbură liniștea publică pe strada Calea Burdujeni din localitate.Polițiștii rutieri deplasați la fața locului au înregistrat cu aparatul radar o motocicletă care circula pe strada Calea Unirii cu viteza de 103 km/h, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acesteia până pe strada 22 Decembrie, când, după efectuarea unei manevre de depășire a unui autotren, conducătorul motocicletei a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat pe partea carosabilă.În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a pasagerului de pe motocicletă, un tânăr de 21 de ani din comuna Dumbrăveni.Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, motocicleta a fost condusă de un tânăr de 19 ani din aceeași localitate, care nu deține permis de conducere categoria "A".Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "vătămare corporală din culpă" și "conducerea unui vehicul fără permis de conducere".