Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal cu privire la infracțiunile de „vătămare corporală din culpă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și securitate în muncă”.
Accidentul de muncă a avut loc pe strada Stadionului din orașul Frasin, luni dimineață, unde se efectuează lucrări pentru montarea țevilor de canalizare, beneficiar fiind Primăria orașului Frasin.În zona respectivă, cu un buldoexcavator a fost săpat un șanț, dar pereții laterali nu au fost protejați cu panouri. La un moment dat, un muncitor de 48 de ani, din comuna Lunca, județul Botoșani, a intrat în șanțul respectiv pentru a monta o conductă, moment în care pământul de la un perete lateral s-a surpat peste el, fiind acoperit până la nivelul pieptului.Colegii bărbatului au intervenit imediat și au îndepărtat pământul, scoțându-l pe muncitor din șanț. Bărbatul a fost preluat de o autospecială SMURD și a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, pentru investigații și acordarea de îngrijiri medicale.El a fost diagnosticat cu "politraumatism, traumatism toracic și sindrom de strivire toracică", fiind transferat la Spitalul Județean Suceava.