Un fălticenean beat și-a bătut soția, după care s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere

echipaj poliție
Bărbatul de 35 de ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina într-un stâlp de iluminat public. Accidentul avut loc pe raza municipiului Fălticeni, sâmbătă noapte.
Poliţia Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie din municipiul Fălticeni cu privire la faptul că sora sa de 31 ani din Fălticeni a fost agresată de soțul ei, un bărbat de 35 ani.Polițiștii au stabilit că sâmbătă, în jurul orei 23:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul de 35 de ani a lovit-o pe soția sa, cu palma în zona feței. După ce și-a agresat soția, individul s-a urcat la volanul autoturismului, pe care l-a condus pe strada Botoșanilor din municipiul Fălticeni, iar la intersecția cu strada Domnească, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul municipal Fălticeni în vederea prelevării de probe biologice de sânge.În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal aspectul comiterii infracțiunilor de "violență în familie", "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului" și "conducerea unui vehicul fără permis de conducere".
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











