Tratamentul cu plasmă și Remdesivir al pacienților cu COVID-19 a început la „Matei Balș”

Tratamentul cu plasmă și Remdesivir al pacienților cu COVID-19 a început la „Matei Balș”
Despre apariţia unui vaccin împotriva noului coronavirus, Streinu-Cercel a estimat că acesta ar putea fi disponibil în a doua parte a anului 2021
Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase "Prof. Matei Balş" din Bucureşti, a anunțat joi că s-a început tratamentul cu plasmă și Remdesivir la pacienții bolnavi de COVID-19.
„Am administrat plasmă de convalescenţă la un pacient din Terapie Intensivă. (...) Programul a demarat, a fost pus în practică. (...) În momentul în care avem cazuri severe, punem la bătaie toate mijloacele terapeutice de care dispunem. Am tratat şi primul pacient cu Remdesivir", a declarat profesorul Streinu-Cercel, în cadrul unei emisiuni tv, potrivit Agerpres.
Tratamentul cu plasmă nu reprezintă niciun risc, pentru că pacientul primeşte o cantitate de anticorpi care să-l ajute în lupta cu boala, a mai spus Streinu-Cercel.
„Utilizarea de plasmă la pacienţi este ultracunoscută. (...) Incumbă un beneficiu terapeutic, pentru că, cel puţin teoretic, această plasmă ar trebui să-i aducă pacientului respectiv o cantitate de anticorpi care să îl ajute în bătălia cu virusul”, a explicat Streinu-Cercel.
Despre apariţia unui vaccin împotriva noului coronavirus, Streinu-Cercel a estimat că acesta ar putea fi disponibil în a doua parte a anului 2021.
„Dacă vorbim de un vaccin, atunci probabil că va exista o politică la nivel internaţional de o linie de producţie dedicată, în aşa fel încât numărul de vaccinuri să fie asigurat într-o cantitate cât mai mare, la nivel naţional. Această repartiţie presupun că se va face în funcţie de ce s-a întâmplat în episodul actual. (...) Dacă ai un număr mare care au trecut prin infecţie, atunci poţi să iei o cantitate mai mică de vaccin”, a mai spus managerul Institutului.
Referindu-se la perioada imediat următoare, prof. Adrian Streinu-Cercel a reiterat importanţa respectării măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











