Tragedie la un botez. Un bărbat a murit în timpul petrecerii

trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă
Un bărbat de 52 de ani din comuna Preutești a murit în timp ce se afla la o petrecere de botez.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, acesta a participat împreună cu soția sa la o cumătrie, organizată la căminul cultural din satul Basarabi, comuna Preutești.La un moment dat, bărbatul a ieșit afară pentru că se simțea rău. După aproximativ zece minute, soția acestuia a ieșit să-l caute pe ulița din fața căminului cultural. Aceasta l-a găsit pe bărbat căzut la pământ, inconștient, la o distanță de aproximativ zece metri de strada principală.Imediat martorii au sunat la 112 și la fața locului a ajuns un echipaj de la ambulanță. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, echipajul medical a constatat decesul bărbatului.La fața locului au ajuns și polițiștii care au stabilit că victima nu prezenta urme de violență pe corp. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














