Tamponare urmată de părăsirea locului accidentului, la Dornești

Tamponare urmată de părăsirea locului accidentului, la Dornești
Potrivit polițiștilor, șoferul vinovat de producerea accidentului era beat.
Potrivit polițiștilor, șoferul vinovat de producerea accidentului era beat.
Vineri seară, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin "S.N.U.A.U. 112" despre faptul că, pe raza comunei Dornești s-a produs o tamponare, iar conducătorului auto vinovat a părăsit locul accidentului.Oamenii legii deplasați la fața locului au identificat autoturismul implicat în eveniment și pe conducătoarea auto, care împreună cu pasagerul din vehicul au declarat faptul că, în timp ce se deplasau regulamentar pe DN 17A din comuna Dornești, au fost implicați într-o tamponare cu un alt autoturism al cărui conducător auto nu a oprit, continuându-și deplasarea.În urma activităților operative întreprinse, polițiștii au reușit identificarea proprietarul autoturismului implicat în tamponare, ca fiind un localnic de 60 de ani, la domiciliul căruia a fost găsit și autoturismul implicat în eveniment, ce prezenta avarii.Cu ocazia audierilor, bărbatul a recunoscut faptul că, a fost implicat într-un incident rutier, dar întrucât nu i s-a părut grav, s-a deplasat la domiciliu.Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto de 60 de ani să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de "refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei".
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











