Suceava. Rezerviștii din județ chemați la unitățile militare

militari. sursă foto DCNews
În județul Suceava se desfășoară, în perioada 13-17 mai, un exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare, condus de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne.
Pe timpul exercițiului, rezerviștii cuprinși în planurile de mobilizare sunt chemați la unitățile militare, pe durata a două-trei ore, în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire și actualizare a datelor de evidență militară, potrivit prevederilor legale în vigoare."Exercițiile de acest tip se planifică și se organizează periodic în toate județele țării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare al Țării, în anul premergător desfășurării acestora", au precizat reprezentanții Prefecturii Suceava.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











