Șoferiță rănită după ce a acroșat cu mașina o căruță nesemnalizată

cărută, foto arhivă
Accidentul rutier a avut loc pe DN 17, pe raza comunei Marginea, miercuri dimineață. Un autoturism a acroșat o căruță nesemnalizată.
În timp ce conducea autoturismul marca Dacia, o tânără de 20 de ani, din comuna Marginea, nu a păstrat o distanță suficientă față de căruța care se deplasa în fața sa, în aceeași direcție de mers, condusă de un bărbat de 27 de ani, din comuna Burla, a acroșat-o, după care a acroșat un podeț de beton și poarta de acces în curtea unei locuințe. Autoturismul s-a oprit într-un șanț.În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto. Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, șoferiței i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Din primele cercetări, rezultă faptul că vinovați de producerea evenimentului sunt ambii participanți la trafic, tânăra pentru că nu a păstrat o distanță suficientă față de căruța care se deplasa în fața sa, iar căruțașul pentru că atelajul condus de acesta nu avea montat în partea din spate niciun dispozitiv reflectorizant.Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "vătămare corporală din culpă".
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










