O fetiță de zece ani a fost lovită de o autoutilitară în drum spre școală

ambulanță
O fetiță în vârstă de zece ani a ajuns la spital după ce a fost acroșată de o autoutilitară, în timp ce traversa strada pentru a ajunge la școală.
Accidentul a avut loc pe DJ 177 A, în afara orașului Frasin, marți dimineață.În timp ce conducea autoutilitara, un bărbat de 26 de ani din comuna Stulpicani a surprins și accidentat minora de zece ani, angajată în traversarea părții carosabile prin spatele autobuzului din care coborâse și care s-a pus în mișcare. În urma impactului fetița a fost rănită. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei."Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, vinovați de producerea evenimentului rutier se fac atât conducătorul auto care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, în zona indicatorului de trecere pentru pietoni, cât și minora care s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure corespunzător, în fugă, prin spatele autovehiculului din care a coborât", a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














