Noapte de foc în județul Suceava. Două case au fost cuprinse de flăcări VIDEO

incendiu Vatra Dornei
Două case au fost cuprinse de flăcări în județul Suceava, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Primul incendiu a izbucnit la o casă de locuit, bătrânească, din municipiul Vatra Dornei.[embed]https://www.youtube.com/watch?v=sQwkRzldNwQ[/embed]Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.La sosirea echipajelor, ardea generalizat casa de locuit, construită din lemn, și exista pericolul de propagare la un atelier de tâmplărie și la o locuință aflate în apropiere.Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei (81 ani) și fiicei acesteia (32 ani), care au suferit atacuri de panică și ușoare hipotermii. Femeile au fost stabilizate și, ulterior, transportate la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Vatra Dornei, pentru investigații suplimentare.Casa, cu bunurile aferente, a ars în proporție de 80%.Flăcările au izbucnit din dormitorul locuinței, cel mai probabil, din cauza unei lămpi cu combustibil lichid, lăsată aprinsă și nesupravegheată.[embed]https://youtu.be/Y3FXDfaxFF4[/embed]Al doilea incendiu a distrus o casă de locuit din localitatea suceveană Adâncata.Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Adâncata și Hânțești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiuluiLa sosirea echipajelor, ardea generalizat casa de locuit, existând pericolul de propagare la anexele gospodărești. [embed]https://youtu.be/U37XServyI8[/embed]Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră și jumătate și au ars acoperișul casei de locuit pe aproximativ 60 mp, tavanul din lemn, camerele de locuit și bunuri depozitate în podul locuinței. S-au degradat finisaje interioare și exterioare, elemente de tâmplărie și obiecte de mobilier.Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat șura și adăpostul de animale (80 mp), precum și bucătăria de vară (25 mp).
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











