Nicușor Dan, despre o posibilă sesizare la Curtea Constituțională a României din partea PSD: „Nu pot confirma, situația nu are precedent”

Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a evitat să confirme informațiile potrivit cărora Partidul Social Democrat ar fi luat în calcul sesizarea Curtea Constituțională a României în contextul negocierilor pentru formarea unui nou Guvern.
Întrebat dacă social-democrații ar fi „amenințat” cu un astfel de demers, șeful statului a declarat că nu poate nici confirma, nici infirma aceste informații, dar a subliniat că situația politică actuală este una fără precedent din punct de vedere constituțional.
Discuțiile au apărut în contextul unor scenarii neconfirmate conform cărora lideri ai PSD, printre care Sorin Grindeanu, ar lua în calcul apelarea la CCR pentru a clarifica dacă Guvernul condus de Ilie Bolojan ar trebui să treacă printr-un nou vot de încredere în Parlament.
Nicușor Dan a explicat că, de-a lungul timpului, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra multor situații legate de guverne contestate, însă nu există o decizie clară pentru un scenariu precum cel actual, în care, după expirarea unui termen de 45 de zile, Executivul ar putea rămâne în aceeași formulă sau ar putea avea loc o eventuală rocadă între miniștri.
Președintele a adăugat că în spațiul public există deja preocupări și chiar intenții de a solicita CCR să se pronunțe anticipat, pentru a exista o soluție constituțională clară în cazul în care se ajunge într-un astfel de blocaj politic.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
- 18:47 - Gabriela Ruse, înfrângere dramatică în fața Elenei Rybakina la WTA Madrid
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














