Hoți care au furat bijuterii, ceasuri și telefoane de 30.000 de lei dintr-un apartament, trimiși în judecată

Două persoane acuzate că au spart un apartament din care au furat bijuterii, ceasuri și telefoane în valoare de 30.000 de lei au fost trimise în judecată.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați, cercetați în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat. Conform rechizitoriului, victima hoților deține un apartament de aproximativ 180 de metri pătrați în municipiul Suceava. La 25 martie 2016, în jurul orelor 11.00, persoana vătămată a plecat de acasă încuind ușa de la apartament. După-amiază, cei doi suspecți s-au deplasat cu un autoturism marca BMW seria 3 de culoare închisă, prevăzut cu numere de înmatriculare provizorii, în apropierea blocului în care locuiește persoana vătămată. Au urcat la etajul al cincilea al blocului și cu o rangă au forțat ușa metalică de acces în apartament provocând și distrugeri peretelui în zona care se învecinează cu ușa.Cei doi au reușit să deschidă ușa și au sustras suma de 500 de lei, aproximativ 30 de ceasuri de mână, diverse mărci şi modele, mai multe parfumuri, trei telefoane mobile, dintre care două telefoane Iphone 4S şi un telefon 5S şi bijuterii din aur. După ce au ieșit din apartamentul persoanei vătămate având asupra lor bunurile sustrase depozitate în mai multe sacoșe și se deplasau pe casa scării, spre ieșirea din bloc, inculpații au fost observați de martori în timp ce coborau scările de la etajul superior.Valoarea prejudiciului a fost evaluată la suma de 30.000 lei, pentru marea parte a bunurilor sustrase persoana vătămată prezentând documente de proveniență și fișe de achiziție.Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











