Hoț recidivist surprins în flagrant de camerele de supraveghere

bărbat reținut
Tânărul de 20 de ani din comuna Marginea a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore.
Miercuri, polițiștii din cadrul SPR3 Marginea au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la comiterea unui furt pe raza comunei Dornești.Oamenii legii s-au deplasat la fața locului unde l-au găsit pe apelant, un bărbat de 58 de ani, din comuna Dornești.Bărbatul le-a povestit polițiștilor că miercuri dimineață, în jurul orei 08.50, a auzit afară zgomote, respectiv cum cineva a bătut în ușa și geamurile locuinței. Imediat, acesta a verificat camerele de supraveghere, observând cum în curte a intrat un tânăr, iar din una dintre anexele gospodărești a luat o scară, după care s-a îndreptat către locuință, întrând în aceasta prin ștablatul degradat ca urmare a producerii unui incendiu.În urma măsurilor întreprinse individul bănuit de comiterea faptei a fost identificat ca fiind un tânăr de 20 ani, din comuna Marginea."Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit faptul că acesta se află în stare de recidivă, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie" și reținut la data de 05 octombrie de către Poliția municipiului Suceava, față de el fiind dispusă anterior măsura controlului judiciar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava pe o perioadă de 60 zile în perioada 06 octombrie - 04 decembrie", a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.Individul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și s-a ales cu dosar penal privind "tentativă la infracțiunea de furt calificat".
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











