Gospodării inundate și drumuri blocate la Vatra Moldoviței, după o ploaie torențială VIDEO

9881
Mai multe gospodării au fost inundate și drumuri blocate, joi seara, în localitatea Vatra Moldoviței, după o ploaie torențială. Au fost inundate 11 case, 21 de anexe gospodărești, zece podețe, cinci terenuri fânaț, 50 metri pătrați din cimitirul comunei Vatra Moldoviței și au fost colmatate 25 de fântâni. Drumul Forestier Vâlcan din comuna Vatra Moldoviței a fost blocat cu aluviuni și o porțiune din DJ 176 a fost acoperit cu ape. Angajații Primariei Vatra Moldoviței, pompieri militari și civili au intervenit pentru evacuarea apei.„Am luat legătura cu viceprimarul localității, încă de aseară, s-au luat toate măsurile pentru înlăturarea efectelor ploii. Am luat legătura cu Direcția de Sănătate Publică pentru a trimite cloramină pentru dezinfectarea celor 25 de fântâni afectate. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a pus la dispoziția primăriei o mașină de pompieri și doua motopompe, pentru a se interveni la evacuarea apei din fântâni și spălarea acestora. După aceea, se va proceda la tratamentul cu cloramină în dozele stabilite de specialiști DSP”, a precizat subprefectul Silvia Boliacu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














