FOTO Accident cu doi morți în această dimineață, pe raza comunei Șcheia
4 aug. 2018, 06:13
Actualizat: 4 aug. 2018, 03:13

accident Șcheia
Articol scris de Scris de Realitatea de Suceava
Accident rutier cu doi morți, sâmbătă dimineață, pe DN 17, pe raza comunei Șcheia( în apropiere de Zidul Morții). Doi bărbați, de 32 și 63 ani, care se deplasau pe drum în calitate de pietoni, și-au pierdut viața după ce au fost loviți în plin de un autoturism.![]()
După ce a acroșat pietonii, autoturismul respectiv a intrat în șantul de pe marginea drumului. La fața locului, s-au deplasat pompierii militari cu o autospecilă pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Cei doi pietoni nu prezentau semne vitale, iar cadrele medicale și paramedicale au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericirire, acestau nu au avut răspuns, iar cele două victime au fost declarate decedate. În autoturism se aflau patru persoane, o familie cu doi adulți și doi minori. Cei doi copii, de un an și patru luni și 15 ani, cu răni minore, împreună cu mama lor, au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Judetețean, pentru investigații suplimentare. Șoferul autoturismul a refuzat transportul la spital. Bărbatul în vârstă de 35 de ani, din localitatea Șerbăuți, se întorcea împreună cu familia acasă din Spania. La fața locului au ajuns polițiștii, care urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul. Oamenii legii iau în calcul varianta ca șoferul să fi adomit la volan. Cei doi pietoni, tată și fiu, erau din Botoșani.![]()
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










