Eclipsă parţială de Soare, vizibilă din România. Cum trebuie să o privim ca să nu ne afectăm vederea

Eclipsă parţială de Soare, vizibilă din România. Cum trebuie să o privim ca să nu ne afectăm vederea
Următoarea Eclipsă de Soare, de această dată – hibridă, va avea loc pe 20 aprilie 2023
O eclipsă parţială de Soare, vizibilă şi din România, va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, a anunțat Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Fenomenul astral va avea loc pe 25 octombrie. Potrivit reprezentanţilor Observatorului Astronomic, Soarele va fi acoperit în proporție de aproximativ 38%.
La Bucureşti, eclipsa începe la ora 12:26 şi se va termina la ora 14:49.
Gradul de acoperire al Soarelui va fi de 34% în zona de sud-vest a țării și 45% în nord-est. În Brașov, va fi de aproximativ 39%.
Între orele 12 și 15, Planetariul „Cosmonaut Dimitrie Prunariu” din Brașov va organiza o sesiune de observații ale Soarelui.
Specialiştii recomandă privitorilor să nu se uite la Soare fără filtre speciale: ochelari de eclipsă, mylar sau cele mai dense filtre pentru aparate de sudură.
Eclipsa parțială apare atunci când Soarele și Luna nu sunt aliniate exact și astfel Luna acoperă Soarele doar parțial. Acest fenomen poate fi observat de obicei de pe o mare parte a Pământului.
Următoarea Eclipsă de Soare, de această dată – hibridă, va avea loc pe 20 aprilie 2023. Va putea fi observată în zona Asiei și Australiei.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











