Doi iubiți au încercat să se sinucidă împreună

Spitalul Județean Suceava
Doi tineri, ambii de 18 ani, din municipiul Iași au încercat să se sinucidă împreună. Îndrăgostiții au ingerat mai multe medicamente, în timp ce se aflau cazați la o pensiune din municipiul Suceava.
Miercuri, în jurul orei 12.00, tânărul a sunat la 112 și a anunțat că a încercat să se sinucidă împreună cu iubita lui. La fața locului a ajuns un echipaj medical care i-a transportat pe cei doi cu ambulanța la UPU a Spitalului Județean Suceava.Polițiștii au ajuns și ei la unitatea spitalicească și au stabilit că îndrăgostiții s-au cazat la pensiunea respectivă în data de 2 februarie, iar miercuri, in urma unor discuții contradictorii cu familiile lor, au hotărât să se sinucidă împreună. Cei doi au ingerat mai multe comprimate de "Paracetamol".Polițiștii au luat legătura cu mamele tinerilor, care au declarat că nu sunt de acord cu relația celor doi, aceștia plecând de acasă fără să le spună părinților. De asemenea, mama tânărului a declarat că fiul ei a părăsit de mai multe ori domiciliul, fără să o anunțe.Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind comiterea infracțiunii de "vătămare corporală din culpă".
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














