Doi frați au fost reținuți după ce au furat o bicicletă

Doi frați de 16 și 22 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat o bicicletă. Furtul a avut loc în centrul localității Capu Codrului, comuna Păltinoasa.
Marți dimineață, o localnică de 30 de ani a intrat într-un magazin și a lăsat bicicleta la intrare, sprijinită de un gard. În momentul în care a ieșit din magazin femeia nu și-a mai găsit bicicleta. Aceasta a sunat la 112. La fața locului au ajuns polițiștii.În timp ce efectuau cercetări, oamenii legii au observat un localnic de 22 de ani, care avea un comportament suspect, iar în momentul în care a văzut polițiștii a fugit.S-a procedat la urmărirea acestuia pedestru, tânărul fiind prins după o urmărire de aproximativ 100 metri. Fiind întrebat de ce a fugit de agenții de poliție, el a declarat că împreună cu fratele său, de 16 ani, au sustras în urmă cu puţin timp o bicicletă din faţa unui magazin, pe care au ascuns-o pe albia râului Moldova.Bicicleta a fost recuperată, fiind predată pagubitei. De asemena, polițiștii l-au identificat și pe tânărul de 16 ani. Acesta și-a recunoscut fapta.Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de "furt". Cei doi frați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul IPJ Suceava.
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











