Advertising
Doi bărbați din Pakistan au fost prinși în timp ce intrau ilegal în România FOTO
2 aug. 2019, 15:21

cetățeni pakistanezi Falcău
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au reținut doi cetățeni din Pakistan, care au încercat să intre ilegal în ţara noastră.
Oamenii legii au depistat, în data de 31 iulie, pe direcția localității Falcău, două persoane care se deplasau, de la frontiera de stat, spre interiorul țării.
Persoanele în cauză nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt doi cetăţeni din Pakistan în vârstă de 25, respectiv 32 de ani.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei doi cetățeni pakistanezi au fost preluaţi, conform acordului de readmisie, de către autoritățile de frontieră ucrainene.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News












