Curse suplimentare de pe Aeroportul Suceava în perioada Crăciunului

aeroport
Curse zilnice spre Londra, patru zboruri pe săptămână spre Milano și câte două spre Bologna și Roma, dar și curse suplimentare în perioada sărbătorilor sunt incluse în programul de iarnă al Aeroportului Suceava.
Frecvența zborurilor de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se menține constantă și în sezonul rece. Conform primei variante a programului curselor regulate pentru sezonul de iarnă, în perioada sărbătorilor vor fi curse suplimentare către destinațiile din Italia.Programul de iarnă va fi valabil în perioada 28 octombrie 2018 - 29 martie 2019. Cursele către aeroportul Luton din Londra vor continua cu frecvență zilnică. Spre Milano, aeroportul Bergamo, vor fi efectuate zboruri de patru ori pe săptămână. Către Bologna și Roma (Ciampino) vor fi operate câte două curse pe săptămână.Vor fi operate suplimentar curse spre Milano (Bergamo) și Bologna în perioada sărbătorilor de iarnă.Totodată, TAROM va menține cele trei zboruri suplimentare spre București, în zilele de marți, joi și duminică.Programul curselor aeriene va intra în vigoare la 28 octombrie 2018 și va fi valabil până la 29 martie 2019.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News










