Cum prevenim afecțiunile cauzate de temperaturile scăzute

iarna_zapada_viscol_ger_47246700
Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis o serie de recomandări privind modul în care pot fi prevenite afecțiunile cauzate de temperaturile scăzute.
În contextul perioadelor cu temperaturi scăzute și ninsori abundente, Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava a transmis tuturor unităților sanitare cu paturi din județul Suceava, Serviciului Județean de Ambulanță, firmelor care transportă pacienți dializați, o solicitare prin care rugăm aceste unități să trateze cu maximă atenție cazurile sociale, respectiv persoanele fără adăpost sau fară capacitate de a se apara contra frigului. Acestea nu trebuie să fie lăsate la locul unde au fost depistate, fiind obligatorie găsirea unei soluţii de internare într-o unitate spitalicească sau azil/adăpost de noapte.Se va acorda o atenție deosebită și pacienților care urmează să fie externați în perioadele cu avertizari de cod de ninsoare, viscol sau ger. Se va solicita sprijinul aparținătorilor sau al autorităților locale pentru persoanele cu risc. Trebuie avut în vedere modul în care aceste persoane ajung la domiciliu și dacă se pot descurca singure la domiciliu în condițiile sus menționate.Pacientele în ultima lună de sarcină sau cele cu sarcină cu risc și pacienții dializați vor fi transportați din timp la unitățile sanitate în situațiile în care există avertizari cod de ninsoare și viscol puternic.Prezentăm recomandările Organizației Mondiale a Sănătății privind metodele de preventie și tratament ale afecțiunilor cauzate de temperaturi extrem de scăzute.
Persoanele cele mai afectate de vremea rece
Deși oricine poate suferi efecte negative asupra sănătății cauzate de frig, unele persoane sunt expuse unui risc mai mare.Grupurile cele mai vulnerabile includ vârstinci, sugari, copii și adolescenți, persoane care suferă de boli cronice sau de limitări fizice sau mentale, iau anumite medicamente sau sunt subnutrite.Situația economică și socială a persoanelor și a familiilor joacă, de asemenea, un rol important. Vremea rece îi afectează mai grav pe cei care sunt săraci, lipsiți de adăpost sau marginalizați.Cei care activează în anumite domenii, cum ar fi agricultura, pescuitul și construcțiile, pot suferi o expunere la frig mai mare, deci trebuie să fie atenți la apariția de leziuni și de alte efecte asupra sănătății. Aceste persoane trebuie să poarte echipament de protecție adecvat. În plus, anumite decizii, precum consumul excesiv de alcool, anumite activități de agrement în aer liber și folosirea de îmbrăcăminte necorespunzătoare, pot crește riscul de a fi afectați de expunerea la frig.
Măsurile generale de pregătire pentru iarnă includ activități precum
În timpul zilelor foarte reci este necesar:
Efecte adverse asupra sănătății cauzate de expunerea prelungită la frig:
Afecțiuni și leziuni cauzate de expunerea la frig:
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











