Coliziune între trei autoturisme la Cumpărătura. O persoană a fost transportată la spital FOTO

accident Cumpărătura
Accident rutier pe E 85 pe raza localității Cumpărătura, luni dimineață, în apropierea zonei unde este amenajat primul metru de autostradă din Moldova.

O persoană a ajuns la spital după ce trei autoturisme au intrat în coliziune. În accident au fost implicate trei persoane, un tânăr de 21 de ani fiind transportat la Spitalul Județean Suceava.


La fața locului a intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere și o ambulanță SMURD TIM. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri mai bine de jumătate de oră.


Un tânăr de 18 ani, din comuna Dumbrăveni, în timp ce conducea autoturismul marca Ford, a executat virajul la stânga cu intenția de a întoarce, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul marca Audi, condus din sens opus de un tânăr de 21 ani, din orașul Vicovu de Sus. Din impact autoturismul Ford a fost proiectat în autoturismul condus de o femeie de 49 ani, din municipiul Fălticeni.În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 21 de ani.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














