Obiectivul general al proiectului constă în realizarea unui centru de transfer de cunoștințe între Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în calitate de beneficiar și organizație de cercetare, și companii care își desfășoară activitatea în Regiunea de Nord - Est a României și care activează în domeniul tehnologiilor informaționale și de comunicații, în special firme din județele Suceava, Botoșani și Neamț.
Implementarea acestui proiect va conduce la următoarele rezultate: Formularea ofertei de expertiză a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, adresată întreprinderilor din Regiunea Nord-Est; Realizarea de întâlniri individuale cu întreprinderi din Regiunea de Nord-Est pentru identificarea nevoilor acestora și adaptarea ofertei de expertiză a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava la nevoile identificate;Accesarea infrastructurii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava de către întreprinderi din Regiunea Nord-Est pe baza unor contracte subsecvente încheiate între cele două părți (minim două contracte);Derularea unor activități de cercetare industrială prin încheierea unor contracte de colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava(minim șase contracte).
Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.