Caravana SMURD ajunge la Fălticeni și Vatra Dornei

Caravana SMURD
Caravana "Fii pregătit!" va ajunge sâmbătă, 3 august, în municipiul Fălticeni, și va fi poziționată în zona Nada Florilor, iar duminică, 4 august, în municipiul Vatra Dornei, și va fi amplasată în parcarea magazinului LIDL.

Sâmbătă și duminică între orele 9:00 și 18:00, personal din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Bucovina" al județului Suceava va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România - cutremure, inundații, incendii - și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților."Aceasta este al patrulea an când Caravana „Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. În luna august, Caravana va ajunge și în Târgu Bujor (10 august), Tecuci (11 august), Constanța (14-16 august), București (17 -18 august), Prundu Bârgăului (24 august), Beclean (25 august), Pitești (31 august).Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana „Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/, unde se găsește calendarul deplasărilor până în luna august", a precizat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt ISU Suceava.

În trei ani de la lansare, caravana a parcurs peste 47.000 de kilometri și a ajuns în 134 de localități. Mai mult de 900 de voluntari, paramedici și formatori ISU au participat activ la instruirea a peste 31.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.400 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 150.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în fața unei situații de urgență.

Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











