Beat și fără permis, un tânăr cu poliția pe urme a intrat cu mașina în stâlpul unei porți

urmărire în trafic
Un tânăr de 20 de ani din Vatra Moldoviței a fost reținut pentru 24 de ore. A
cesta conducea o maşină furată, fără permis şi beat.
Joi, în jurul orei 16.45, în timp ce acționa pe raza comunei Vatra Moldoviței, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care avea un mers sinuos, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune. La un moment dat, pe DC Vâlcanu, vehiculul urmărit a intrat pe contrasens și a lovit stâlpul porții unui imobil.Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 20 de ani.Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar autoturismul ce aparține unui localnic plecat din țară a fost sustras din curtea locuinței acestuia.Polițiștii au întocmit în cauzădosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe" și "furt calificat în scop de folosință".Individul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria C-lung Moldovenesc pentru stabilirea unor măsuri preventive.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











