Actualitate· 1 min citire

Bărbat din Siret, mort după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc

8 nov. 2018, 15:19
echipaj SMURD

echipaj SMURD

Realitatea de SuceavaArticol scris de Realitatea de Suceava

Un bărbat de 58 de ani a murit, miercuri noapte, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din orașul Siret.

În momentul producerii tragediei acesta se afla în vizită la cuscra sa. După ce a părăsit apartamentul femeii, bărbatul s-a apropiat de balustradă, s-a dezechilibrat și a căzut de la etaj.Imediat la fața locului a fost solicitat un echipaj medical. Victima a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, după care a fost transportată la UPU Suceava.Din nefericire, câteva ore mai târziu, bărbatul a murit în unitatea medicală, din cauza leziunilor suferite.Apropiații acestuia spun că înainte de a se deplasa la domiciliul cuscrei sale, bărbatul a consumat băuturi alcoolice.Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții.Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "ucidere din culpă".

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Economie

Mai multe știri din Actualitate