Avertisment OMS asupra înmulțirii țânțarilor care transmit boli virale în Europa

Avertisment OMS asupra înmulțirii țânțarilor care transmit boli virale în Europa
Experţii OMS reamintesc că, spre deosebire de ţânţarii care transmit malaria, periculoşi noaptea, cei din specia Aedes înţeapă oamenii în timpul zilei.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat miercuri că ţânţarii din specia Aedes, care transmit boli virale precum febra Dengue, Zika sau febra Chikunguna, au o prezenţă tot mai frecventă în sudul Europei şi în Conul sudic al Americii de Sud, relatează agenţia EFE.
Schimbările climatice şi creşterea temperaturilor în aceste regiuni au permis insectelor să se reproducă mai uşor, a semnalat un responsabil al OMS în domeniul bolilor tropicale, doctorul Raman Velayudhan.
OMS atenţionează că o creştere a numărului cazurilor de febră Dengue şi febră Chikunguna observată în ultimele luni ale anului trecut şi în primele luni ale anului în curs în unele ţări sud-americane ar putea fi un avertisment pentru ţările din sudul Europei, precum Spania, Franţa, Italia, Grecia sau Croaţia. Temperaturile ridicate care se înregistrează în ţările europene în lunile de primăvară şi vară favorizează înmulţirea ţânţarilor pe continent.
Experţii OMS reamintesc că, spre deosebire de ţânţarii care transmit malaria, periculoşi noaptea, cei din specia Aedes înţeapă oamenii în timpul zilei. În plus, întrucât aceşti ţânţari pot ataca mai multe persoane în aceeaşi zi, este astfel favorizată apariţia unor focare de infectare în zonele cu mare densitate de populaţie.
"Am înregistrat cazuri de febră Chikunguna în oraşul (argentinian) Buenos Aires şi în provincia omonimă, unde nu am văzut niciodată înainte", remarcă Diana Rojas, responsabilă tehnică a OMS pentru această boală virală şi pentru Zika, ea subliniind că este nevoie de o atenţie specială pentru mediile unde se află un mare număr de oameni, precum centrele de învăţământ şi locurile de muncă.
În cazul virusului Zika, ce a determinat OMS să declare epidemia din anul 2015 urgenţă de sănătate publică internaţională, experţii în sănătate au cerut populaţiei mai multă precauţie inclusiv în relaţiile sexuale, pentru că virusul se transmite şi pe această cale.
Pentru niciuna dintre cele trei boli virale transmise de ţânţari menţionate nu există în prezent un vaccin. Experţii OMS cred totuşi că astfel de vaccinuri ar putea fi obţinute dacă se intensifică cercetările.
Citește și:
- 18:41 - Trafic infernal spre Capitală: coloane kilometrice pe A1 Bucureşti-Piteşti, aglomerație pe A2, A3, A7 și blocaje pe DN1 și DN7
- 18:33 - Ei sunt Mihai și David, cei doi tineri care au murit pe loc în cumplitul accident din Ciolpani
- 15:52 - Călin Georgescu ajunge marți la Curtea Supremă
- 14:08 - Galeria Kulterra inaugurează expoziția „Filcǎi” semnată de Liviu Alexa
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











