Accident cu nouă victime, produs de un șofer care a pătruns cu mașina pe contrasens VIDEO

accident Mestecăniș, sursă Ronny Relu video R
Accident rutier cu nouă victime pe DN 17, în Pasul Mestecăniș, luni după amiază, după ce un șofer a pătruns cu mașina pe contrasens.
În timp ce conducea autoturismul într-o curbă periculoasă, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, un bărbat de 57 de ani din municipiul Fălticeni, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 33 de ani din municipiul București, pe care l-a proiectat într-un parapet de pe marginea drumului.Din accident, a rezultat rănirea gravă a două persoane, respectiv o femeie de 59 de ani și un bărbat de 61 de ani, ambii din comuna Dorna Arini, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani din municipiul București și rănirea ușoară a altor șapte persoane cu vârste cuprinse între 32 și 64 de ani, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirea mai multor infracțiuni de "vătămare corporală din culpă".sursă video Ronny Relu
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











