Polițiștii suceveni au fost nevoiți să dispună miercuri după-amiază reținerii față de un șofer de 40 de ani, care a săvârșit nu mai puțin de trei infracțiuni rutiere. Bărbatul a ajuns în arestul IPJ Suceava.

Astfel, polițiștii Secției de Poliție Rurală 9 Şcheia, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localității Ilişeşti, au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 40 ani din comuna Stroieşti, care a precizat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Efectuându-se verificări s-a constatat că bărbatul nu posedă permis pentru nicio categorie, iar numerele de înmatriculare provizorii sunt expirate din data de 04 decembrie 2017.

„Prin ordonanţa din data de 01 mai, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore a suspectului, cel în cauză fiind introdus în arestul IPJ Suceava. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Articolul precedentUn tânăr din Vicovu de Sus s-a sinucis după ce s-a certat cu iubita
Articolul următorO tânără din Fântânele a încercat să se sinucidă cu prenadez