Polițiștii fac cercetări pentru identificarea unui șofer care a accidentat mortal un bărbat din Moldovița și a fugit de la fața locului.

Joi noapte, ora 22.49, Secția 14 Poliție Rurală Vama a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe DJ 175 din localitatea Moldovița, se află o persoană căzută pe carosabil, în stare de inconștiență.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, persoana în cauză, un localnic de 38 de ani, este victima unui accident rutier.

La fața locului s-a prezentat un echipaj medical care a constatat decesul victimei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului, identificarea autovehiculului și a conducătorului auto implicat în eveniment.

Articolul precedentCreștere alarmantă a cazurilor de infecție cu COVID-19: BILANȚUL OFICIAL a urcat la 70
Articolul următorAbonamentele subvenționate pentru elevi și studenți, suspendate pe perioada întreruperii cursurilor