Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Straja, și-a pierdut în urma unui accident de muncă. Acesta a murit strivit de utilajul pe care îl repara.
Tragedia s-a petrecut în incinta unei firme de pe raza comunei Straja.
Miercuri după amiază, bărbatul de 54 de ani, mecanic la o firmă de exploatare forestieră, împreună cu un coleg efectuau reparații la un utilaj. Acesta, după ce a făcut reparații la sistemul de frânare al TAF-ului a vrut să verifice dacă totul este în regulă. În urma mai multor mișcări efectuate de la comanda utilajului, sistemul de susținere și-a modificat poziția, TAF-ul coborând și prinzându-l dedesubt pe mecanic, acesta suferind leziuni grave.
Imediat colegul bărbatului a sunat la 112 și la fața locului a ajuns un echipaj SMURD. Ulterior, la locul accidentului a ajuns și un echipaj SAJ. Cadrele medicale au efectuat manevre de resuscitare, dar în ciuda eforturilor depuse, bărbatul a fost declarat decedat.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii fac cercetări în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.