Șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a declarat luni că ar fi periculos să se presupună că Omicron, tulpina extrem de transmisibilă a Sars-Cov-2, este ultima variantă a coronavirusului și că lumea se află la „sfârșitul jocului” pandemiei, transmite Reuters.

Vorbind la deschiderea reuniunii Consiliului Executiv, Tedros a declarat că, de când Omicron a fost identificat pentru prima dată, în urmă cu puțin peste nouă săptămâni, au fost raportate mai mult de 80 de milioane de cazuri la agenția ONU, mai multe decât au fost raportate în tot anul 2020.

„Condițiile sunt ideale pentru apariția altor variante”, a adăugat el.

Cu toate acestea, Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că este posibil ca în acest an să se iasă din faza acută a pandemiei, în care COVID-19 constituie o urgență de sănătate globală, dacă strategiile și uneltele de care dispunem, precum ar fi testele și vaccinurile, sunt utilizate într-un mod cuprinzător.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentPrima tranșă de vaccinuri pediatrice va fi livrată în România
Articolul următorAmenzi și dosare penale pentru trei suceveni depistați la ”păcănele”