Joi, 01 iulie 2021, în prezența domnului ministru al Afacerilor Interne, Lucian Bode, a secretarului de stat pentru ordine si siguranţă, chestor general de poliție Bogdan Despescu, a inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, chestor principal de poliție Bute Liviu, precum și a altor oficialități din județul Suceava, a fost inaugurat sediul modernizat al Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, reabilitat la standarde europene.
„Am spus din primele zile când am preluat mandatul că vreau să cunosc cât mai îndeaproape oamenii care lucrează în Ministerul Afacerilor Interne, de la toate structurile. Consider că astfel un ministru are posibilitatea să înțeleagă care sunt nevoile reale ale oamenilor din sistem, să ia măsuri pentru îmbunătățirea activității și a condițiilor de muncă, ceea ce va conduce la oferirea unor servicii de calitate pentru cetățeni. Astăzi, avem ocazia să vedem noul sediu al Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, realizat pentru a permite organizarea eficientă a supravegherii şi controlului la frontierele externe cu respectarea recomandărilor, standardelor operaţionale şi a celor mai bune practici ale statelor UE.”, a transmis cu această ocazie ministrul Afacerilor Interne.
Construcţia modernă a acestui sediu corespunde actualei concepţii de susţinere a supravegherii şi controlului frontierei, asigură condiţii de muncă la standarde europene (mobilier modern, echipamente de comunicaţii şi informatică de ultimă generaţie, sistem de climatizare de ultimă generaţie, grupuri sanitare moderne) precum şi gararea şi adăpostirea mijloacelor de mobilitate terestră (garaj, staţie automată de alimentare cu carburant), padocuri pentru câini, sala de sport şi o sală de conferinţe modernă.
Proiectul a fost demarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în cadrul programelor de investiţii, procedurile pentru reabilitarea sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei fiind realizate pentru a asigura condiţiile optime de desfăşurare a activităţilor specifice.
Suma alocată acestui proiect cu titlul ,,Reabilitare pavilion administrativ și construire pavilioane și amenajări noi la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, județul Suceava” a fost în valoare de 8,2 milioane lei cu TVA, banii provenind din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Fondul de Securitate Internă.
După respectarea tuturor paşilor prevăzuţi de legislaţie pentru astfel de proiecte – studii de fezabilitate, realizarea proiectării, procedura de achiziţie a lucrărilor de execuţie, execuţia efectivă de reabilitare a sediului a fost finalizată în acest an, lucrarea de execuţie fiind demarată în luna aprilie 2020.
Obiectivul urmărit a fost „organizarea eficientă a supravegherii şi controlului la frontierele externe şi aplicarea recomandărilor, standardelor operaţionale şi a celor mai bune practici UE în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul frontierelor”.
Din punct de vedere operativ, sediu modernizat al Sectorului Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei este amplasat în localitatea Izvoarele Sucevei, în imediata apropierea a comunicaţiei DJ 175, ceea ce permite o deplasare operativă a efectivelor în zona de competenţă, iar aducerea lui la parametrii tehnici corespunzători cerinţelor actuale a reprezentat o prioritate pentru programele de investiţii ale Poliţiei de Frontieră.
Implementarea acestui proiect s-a făcut sub coordonarea Direcției Logistice din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, cu participarea specialiștilor desemnați din cadrul ITPF Sighetu Marmației.
Acest proiect a fost necesar pentru înscrierea în nota de modernitate a spaţiilor interioare şi crearea unor condiţii optime de desfăşurare a activităţilor, în conformitate cu obiectivul strategic al managementului integrat al frontierei de stat a României.
Sursa: Realitatea de Suceava