Coordonatorul Spitalului Județean Suceava a anunțat că la acest moment unitatea spitalicească are cea mai mare capacitate de ventilare din țară, secția ATI fiind pregătită cu 42 de paturi prevăzute cu ventilatoare. Totodată el a precizat că situația în spital este stabilă, fiind asigurată resursa umană la 50% din capacitate.

Marți dimineță, la Prefectura Suceava a avut loc o ședință de lucru la care au participat reprezentanții administrației publice județene și locale și ai societății civile.

În cadrul ședinței secretarul de stat Ionel Oprea a ținut să menționeze progresele înregistrate la nivelul unității medicale, în special faptul că Spitalul Județean Suceava este pregătit, din toate punctele de vedere să asigure asistență medicală de specialitate. Coordonatorul spitalului județean a precizat că, la acest moment Spitalul Județean are cea mai mare capacitate de ventilare din țară, secția ATI fiind pregătită cu 42 de paturi prevăzute cu ventilatoare.

Un aspect deosebit de important ce a fost prezentat în cadrul ședinței este cel referitor la faptul că, în acest moment în secția ATI sunt doar șapte persoane intubate ceea ce indică o diminuare a crizei.

Ionel Oprea a precizat că la acest moment situația în spital este stabilă, fiind asigurată resursa umană la 50% din capacitate, prin angajarea asistentelor, infirmierelor și îngrijitoarelor puse la dispoziție prin efortul comun societate civilă- administrație.

El a transmis că a dispus și realizat reorganizarea gestiunii de farmacie pentru vizualizarea stocurilor disponibile, fiecare medic având posibilitatea verificării, în timp real, a existenței medicamentelor necesare, în cazul lipsei, putând solicita, prin raport, achiziționarea acestora. De asemenea s-a dispus calcularea costului mediu per pacient în situații de criză, acesta fiind o informație importantă în fundamentarea necesarului de resurse financiare ce trebuie alocat.

Coordonatorul activității Spitalului Județean Suceava a remarcat, la modul laudativ, că personalul a ales, în mod democratic, meritocrația atunci când și-a votat liderii interimari care vor prelua managementul la plecarea conducerii militare.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prezent la ședință, a ținut să mulțumească echipei militare și a exprimat dorința de a exista continuitate de acțiune la unitatea medicală la același nivel de performanță.

Acesta a precizat că zilnic urmărește cu atenție evoluția progreselor la nivelul spitalului județean și, având în vedere că este necesar în continuare de personal auxiliar, se vor depune eforturi pentru a asigura suplimentarea acestuia cu infirmiere și îngrijitoare.

De asemenea, în contextul apariției în mass media a unor informații privind așa zisa ascundere a deceselor în Spitalul Județean Suceava, președintele Consiliululi Județean a solicitat clarificări asupra raportărilor efectuate privind numărul deceselor înregistrate. Astfel, secretarul de stat Ionel Oprea a precizat că, anterior preluării managementului spitalului de către conducerea militară, toate decesele erau înregistrate la morga spitalului dar nu și în evidențele unității medicale, existând neconcordanțe între cifrele prezentate în cele două sisteme de înregistrare”, a transmis Prefectura Suceava

Secretarul de stat Ionel Oprea a precizat că a dat dispoziție pentru a fi elaborat Ghidul de îngrijiri al bolnavului de COVID 19, document esențial în contextul actual ce va fi extrem de util atât personalului medical cât și voluntarilor.

În acest context, Gheorghe Flutur, a solicitat ca acest ghid să fie implementat și la nivelul celor două centre, Sasca Mică și Costâna- dar și calculul privind costul mediu/ pacient în situație de criză.

Președintele Consiliului Județean a mai precizat că joi, 30 aprilie, va avea loc ședința Consiliului Județean în care se vor aloca sumele necesare pentru a fi folosite ca stimulente pentru personalul medical și auxiliar din Spitalul Județean Sfântul Ioan cel Nou Suceava.

Președintele Consiliului Județean, a propus să fie instituită Lista recunoștinței, dovadă a imensei solidarități a societății civile, care să cuprindă pe toți cei care în această criză, au sprijinit prin sponsorizări, donații sau alte forme de sprijin, Spitalul Județean Suceava, și care să rămână la loc de cinste, nu numai în spital dar și în inimile sucevenilor”, a transmis Prefectura Suceava.

La finalul ședinței, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat ca la următoarea ședință, ce va avea loc miercuri 29 aprilie, să fie prezentă și viitoarea conducere interimară a Spitalului Județean Sfântul Ioan cel Nou Suceava, care va prelua managementul de la echipa militară începând cu data de 01 mai, pentru a se discuta eventualele măsuri de sprijin ce pot fi oferite de administrația județeană dar și pentru a prezenta modalitățile prin care aceasta va continua implementarea măsurilor de gestionare eficientă a situației la nivelul unității medicale.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedent575 de persoane vindecate de coronavirus în județul Suceava
Articolul următorCentrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică a intrat în carantină