Situație incredibilă descoperită în ultima raportare a vaccinărilor. 720 de persoane au primit serul de la Johnson&Johnson ca doză de rapel după ce s-au imunizat inițial cu alt ser. Asta, deși autoritățile sanitare nu recomandă această schemă de vaccinare. 

720 de persoane au primit serul de la Johnson & Johnson ca doză de rapel după ce s-au imunizat inițial cu un alt ser, transmite Realitatea PLUS, asta deși autoritățile sanitare nu recomandă această schemă de vaccinare. Momentan nu se știe cum s-a produs această eroare. Principalele ipoteze sunt fie că s-a produs din cauza neatenției personalului din centrele de vaccinare care ar fi administrat din greșeală un alt ser, sau, a doua ipoteză, că persoanele care au venit să se imunizeze au insistat să le fie administrat serul de la Johnson & Johnson ca doză de rapel. Deocamdată nu se știe ce efecte poate avea această schemă de vaccinare.

Potrivit recomandărilor CNCAV, Johnson & Johnson se administrează ca a doua doză doar în cazul dozei booster pentru persoanele care s-au imunizat cu Johnson & Johnson și la prima doză, însă în cazul celor 720 de persoane care au primit această doză după ce la prima vaccinare s-au imunizat cu un alt ser, nu se știe care ar putea fi reacțiile.

Carmen Dorobăț: Efectele adverse pot fi extrem de variate

 

Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi, a vorbit despre acest subiect. 

„Se pare că acolo a fost o problemă în ceea ce privește organizarea, în centrul de vaccinare respectiv. Care este cauza, sigur se va decide pe parcurs, cert este că pacienții respectivi, în număr, iată, important, de peste 700, trebuie să fie supravegheați la nivel de medic de familie, astfel încât orice modificare a stării lor de sănătate să fie semnalată din timp și să meargă din timp la un medic specialist. Efectele adverse pot fi extrem de variate. De regulă, după vaccinare, pot apărea febra și frisoanele, însoțite de dureri articulare sau musculare și pot apărea la distanță. Tocmai de aceea am spus că orice modificare a stării de sănătate, indiferent despre ce semnal vorbim, trebuie anunțat medicul de familie. În plus, ar trebui urmărită și evoluția unor analize de laborator și la un moment dat și titrarea anticorpilor specifici Sars-Cov-2.”, a declarat Carmen Dorobăț, la Realitatea Plus.

 

Întrebată dacă acești pacienți mai pot face booster-ul corect, Carmen Dorobăț a precizat: „În momentul de față, nu poți să mai intervii cu altă doză, imediat aproape, pentru că ar însemna o altă agresiune asupra organismului care ca și finalitate ar fi aceeași, adică cerința de a produce anticorpi în organism, ori și căile astea de producere a anticorpilor în organism au și ele limitele lor. Tocmai de aceea, dacă le folosim din cale afară, cum ar fi situația de care ați pomenit, ar putea să ducă tocmai la reacții din acestea nedorite”.

Articolul precedentCiolacu spune că a cumpărat Arbidol „de la tarabă”: „E inacceptabil așa ceva!”
Articolul următorTopul scumpirilor în ultimul an. Energia electrică, gazele și combustibilii, cele mai mari creșteri