Sportivul român Constantin Popovici a devenit noul campion al circuitului mondial Red Bull Cliff Diving, de sărituri în apă de la mare înălţime, după ce a câştigat ultima etapă a sezonului 2023, desfăşurată sâmbătă şi duminică în Noua Zeelandă, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Campionul mondial, titlu cucerit anul trecut în Japonia, a reuşit două sărituri senzaţionale de pe platforma amplasată la 27 de metri cu care a câştigat etapa şi şi-a adjudecat Trofeul King Kahekili. Compatriotul său Cătălin Preda, vicecampionul mondial la Fukuoka, a luat argintul la Auckland şi a încheiat sezonul pe locul patru la general.

Din 2009, de la prima ediţie a circuitului Red Bull Cliff Diving, doar patru sportivi şi-au adjudecat Trofeul King Kahekili, Constantin Popovici fiind acum al cincilea campion din istoria competiţiei.

Popovici a început sezonul cu două victorii, la Boston şi Paris, iar înaintea ultimei etape era pe prima poziţie în clasamentul general cu un avans de 133 de puncte în faţa britanicului Aidan Heslop.

La Auckland, Constantin Popovici s-a impus cu 413,90 puncte, fiind urmat de Cătălin Preda, 411,65 puncte, şi de spaniolul Carlos Gimeno, cu 404,15 puncte.

„Sunt atât de mândru că am câştigat acest titlu. Pentru mine ultima etapă a fost cea mai dificilă din acest sezon. M-am accidentat cu câteva zile înaintea rundei şi pur şi simplu nu ştiam la ce să mă aştept. Am fost foarte puternic din punct de vedere mental şi ştiam că trebuie să lupt până la ultima săritură şi exact asta am făcut. Acest trofeu este rezultatul muncii pe care o depun în fiecare zi pentru a fi mereu în cea mai bună formă”, a spus Constantin Popovici, care are în palmares şi titlul european la sărituri de la mare înălţime.

În clasamentul general al sezonului, Constantin Popovici a ocupat primul loc, cu 1.032 puncte, fiind urmat de britanicul Aidan Heslop, cu 809 puncte, de spaniolul Carlos Gimeno, 703 puncte, de Cătălin Preda, 698 puncte, etc.

„Am încheiat runda din Noua Zeelandă pe locul doi şi plec de aici mulţumit pentru că am terminat sezonul într-o notă bună. Am avut cea mai bună săritură a etapei în finală şi am dat tot ce am avut mai bun pentru a câştiga. Sezonul 2023 a fost pentru mine ca un ‘roller coaster’ cu clasări pe podium, dar şi cu unele rezultate mai puţin bune. Am terminat sezonul pe locul 4, la doar câteva puncte în spatele spaniolului Carlos Gimeno, şi cu siguranţă obiectivul meu în 2024 este să urc mai sus în clasament”, a spus, la rândul său, Cătălin Preda.

În competiţia feminină, australianca Rhiannan Iffland şi-a trecut în cont a 35-a victorie din carieră şi cel de-al şaptelea titlu în circuitul Red Bull Cliff Diving, fiind urmată în clasamentul general de conaţionala Xantheia Pennisi şi de canadianca Jessica Macaulay.

AGERPRES

Articolul precedentAntrenorul Xavi (FC Barcelona) a anunţat că părăseşte banca tehnică la finele sezonului
Articolul următorIGPR: Peste 700 de permise de conducere reţinute în ultimele 24 de ore; 80 pentru alcool