Peste 300 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti locali şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii au acţionat, în perioada 20 – 22 iunie, pe raza judeţului nostru pentru verificarea modului de respectare a regulilor de distanţare socială, prevăzute în Legea nr. 55/2020 privind combaterea efectelor pandemiei COVID-19.

Imagine

Activitățile au avut în primul rând un rol de responsabilizare și conștientizare a cetățenilor cu privire la perocolele asociate nerespectării măsurilor de siguranță.

Peste o mie de persoane au fost consiliate, purtându-se discuții cu cetățenii și reprezentanții unităților comerciale cu privire la importanța purtării măștii de protecție, nImagineecesitatea respectării distanțării sociale și respectării normelor de igienă.

Totodată, pe parcursul acţiunilor derulate, au fost verificate unităţile comerciale cu specificul de activitate – terase/bar în aer liber.

Astfel, au fost verificate 364 de societăţi comerciale și au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale în valoare de 30.600 lei.

În cadrul acțiunilor a fost identificată o societate comercială care nu respecta măsurile de diminuare a impactului riscurilor Legii nr. 55/2020 art. 5. (3)/Anexa nr. 3 la HG 394/2020. Au fost aplicate nouă sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Totodată, a fost aplicată o sancțiune pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

Imagine

De asemenea, în aceeași perioadă, poliţiştii locali aflați în subordinea operațională a Poliției Române au efectuat verificări în mijloacele de transport în comun pentru a verifica purtarea măștii de protecție de către șoferi și călători, păstrarea unui loc liber între călători, realizarea diferențiată a accesului în autobuze pe ușile din față și din spate.

Au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale în valoare de 2.200 lei, toate pentru nepurtarea măștii de protecție.

„În spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijlocele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție. Reamintim că nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor se pedepsește cu amendă de la 500 la 2500 lei”, a transmis Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentÎncă trei elevi suceveni au fost eliminați de la Bac, după ce au încercat să copieze
Articolul următorMii de credincioși au venit la racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava VIDEO